Sub egida Consiliului Judeţean Hunedoara, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva în colaborare cu Asociaţia de Istorie Balcanică din Bucureşti, organizează în perioada 1-2 noiembrie 2019, a III-a ediţie a conferinţei științifice internaţionale Istorie, Cultură şi Cercetare.

Evenimentul ştiinţific va reuni specialişti din ţară (Cluj-Napoca, Bucureşti, Sibiu, Alba Iulia, Mediaş, Arad) şi din străinătate (Grecia, Macedonia de Nord, Serbia, Republica Moldova), ediţia din acest an distingându-se printr-o participare internaţională mai largă, ceea ce denotă tendinţa muzeului devean de a se deschide tot mai mult spre colaborări externe şi în domeniul ştiinţific, activitatea cercetătorilor din instituţie racordându-se astfel la direcţiile europene de colaborare şi cooperare cât mai extinse cu alte instituţii din afara României. 

Temele aprofundate de autori aduc în atenţia participanţilor o varietate de informaţii din domenii precum istoria mentalităților, istorie socială, antropologie, religie, etnologie sau istoria jurnalismului, dar şi interpretări care conferă lucrărilor o încărcătură ştiinţifică de valoare. Însă ceea ce prezintă o importanţă deosebită este faptul că această conferinţă favorizează schimbul de informaţie, participanţii aducând în atenţie propriile preocupări ştiinţifice, dar şi pe cele ale mediului academic din care provin, creându-se astfel oportunitatea cunoaşterii directe a unor informaţii inedite, precum şi a rezultatelor muncii de cercetare care pot constitui baza unor largi dezbateri.

Deschiderea lucrărilor conferinţei va avea loc în data de 1 noiembrie, în Sala Şemineului din Palatul Magna Curia, la orele 9.30.

Vă aşteptăm! 

Secţia de Marketing şi Relaţii cu Publicul

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *